Pompierii au intervenit marți, 18 august, la peste 200 de incendii produse la nivel național. Dintre acestea, 152 au fost incendii de vegetație uscată, fond forestier și miriști, iar suprafața afectată a depășit 560 de hectare, potrivit bilanțului publicat miercuri de IGSU.
În total, salvatorii au răspuns în cursul zilei de marți la aproape 2.000 de solicitări. Peste 1.500 dintre intervenții au fost misiuni SMURD, în urma cărora 1.514 persoane au primit asistență medicală.
Tot în ultimele 24 de ore, autoritățile au transmis 20 de mesaje RO-ALERT. Cele mai multe au avertizat populația asupra prezenței urșilor în apropierea unor comunități din opt județe.
