joi, octombrie 22, 2026

Primarul din Slobozia Bradului, agresat în timpul unei verificări pe teren. Printre agresori, un consilier PSD

Un nou episod violent zguduie județul Vrancea. Primarul liberal al comunei Slobozia Bradului, Merlin Ivancea, a fost atacat fizic în timp ce verifica o lucrare de construcție presupus ilegală, chiar în prezența unor polițiști. Printre agresori s-ar fi aflat și un consilier local PSD, potrivit unei informări transmise de PNL Vrancea.Incidentul a avut loc la o locație unde se desfășura o lucrare de construcție fără autorizație. Edilul, în exercițiul funcției, a atras atenția celor prezenți că lucrările nu respectă legea. În acel moment, un grup de aproximativ opt persoane, coordonat – conform sursei citate – de un consilier local PSD, l-ar fi lovit pe primar cu brutalitate. Victima a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportată de urgență la spital.Evenimentul vine la doar câteva săptămâni după ce un alt ales local, un consilier PNL din Dumbrăveni, a fost bătut cu bestialitate, fiind necesare 120 de zile de spitalizare.„Este inacceptabil ca într-o societate democratică, un cetățean – cu atât mai mult un primar aflat în exercițiul funcției – să fie atacat pentru simplul fapt că aplică legea”, transmite PNL Vrancea, care solicită autorităților o anchetă serioasă și măsuri ferme împotriva celor implicați.Reprezentanții partidului liberal cer IPJ Vrancea și Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea „să își exercite cu fermitate atribuțiile” și să sancționeze exemplar orice formă de violență, mai ales când este exercitată de persoane cu funcții publice. (Foto Facebook)

Latest news
Related news