România va beneficia de aproximativ 2,15 miliarde de euro în cadrul unui proiect strategic al NATO, după ce Alianța a aprobat extinderea către Est a rețelei de conducte pentru combustibil. Decizia a fost luată de Consiliul Nord-Atlantic și vizează consolidarea securității și mobilității militare pe Flancul Estic.
Proiectul, aflat în pregătire de peste cinci ani, a fost aprobat pentru finanțare din fondurile comune ale NATO, în valoare totală de 27 de miliarde de euro pentru următorii 20 de ani. Potrivit președintelui Nicușor Dan, este cea mai mare investiție de acest tip din istoria Alianței.
Noua rețea de conducte va traversa și teritoriul României și va avea atât utilizări militare, cât și civile. Totodată, proiectul este așteptat să creeze oportunități pentru economia și companiile românești.
România a participat la negocieri încă de la începutul procesului, prin Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Apărării Naționale și Delegația României la NATO.
„România obține un rezultat strategic important în cadrul NATO. După peste cinci ani de negocieri, Alianța a aprobat extinderea către Est a rețelei NATO de conducte pentru combustibil, un proiect esențial pentru consolidarea securității și mobilității militare pe Flancul Estic. (…) Acest proiect consolidează rolul României ca stat aliat de primă linie la Marea Neagră și întărește conectivitatea strategică a țării noastre cu aliații NATO”, a transmis președintele Nicușor Dan într-o postare pe pagina sa de socializare.
