Martin Benedict a îngrijit timp de aproape 25 de ani bolnavii Spitalului din Onești, în timp ce își trăia în ascuns vocația de preot franciscan. Hirotonit în secret în 1980, a ajuns apoi în vizorul Securității. Povestea sa este păstrată astăzi în casa memorială din Galbeni, satul în care s-a născut și unde a cerut să fie înmormântat.
Pe pereții Casei memoriale „Martin Benedict”, fotografiile din spital stau alături de imaginile familiei, documentele despre formarea sa religioasă și reproducerile unor înscrisuri din arhivele Securității. Ele recompun viața unui om cunoscut de pacienți drept „medicul care se roagă mult”, dar despre care nici măcar toți cei apropiați nu știau că devenise preot.
„Un om cu două vocații: medic și preot. Asta îl face și mai interesant. Profilul acesta este greu de găsit”, spune preotul Eusebio Bejan, vicepostulator pentru cauza de canonizare a lui Martin Benedict. Acesta se ocupă de cauză alături de fratele său, preotul Silvestru Bejan.
Un drum început la Galbeni
Martin Benedict s-a născut la 31 iulie 1931, în Galbeni. A urmat școala primară în sat, iar la 14 ani a plecat la Gimnaziul Franciscan din Hălăucești, hotărât să devină preot.
În 1948, regimul comunist a desființat seminariile catolice. Martin Benedict și-a continuat studiile la Liceul de Băieți din Bacău, apoi la Facultatea de Medicină din Iași.
Chemarea spre preoție nu a dispărut. A păstrat legătura cu preoți franciscani și și-a continuat discret pregătirea religioasă. Tocmai aceste legături l-au adus în atenția Securității. Părintele Eusebio Bejan explică faptul că multe dintre informațiile referitoare la Martin Benedict provin nu dintr-un singur dosar deschis pe numele său, ci din dosarele preoților pe care îi vizita sau cu care coresponda. Numele său apare în documente încă din anii studenției, în jurul anilor 1953-1954.
În 1957 a absolvit Medicina și a fost repartizat la Răducăneni, în județul Iași. Într-o scrisoare interceptată, doi preoți discutau despre tânărul medic care dorea să devină preot și despre continuarea pregătirii sale. La Răducăneni a rămas mai puțin de două luni, apoi a fost trimis la Tătărăni, lângă Huși. A lucrat acolo până în 1961, a urmat aproximativ un an la Spitalul din Bacău, iar din 1962 s-a stabilit la Onești.
Anul petrecut la Bacău este legat de unul dintre cele mai grave episoade din relatarea vieții sale. Potrivit părintelui Eusebio Bejan, numărul mare de pacienți care îl căutau ar fi provocat invidia unor colegi, iar un grup ar fi pus la cale otrăvirea medicului în timpul unei întâlniri. O colegă ar fi aflat planul și i-ar fi anunțat mama. Martin Benedict nu s-a mai prezentat la întâlnire și a scăpat. După aproximativ un an, medicul a plecat din Bacău și a ajuns la Spitalul din Onești.
Doctorul pe care îl căutau oamenii din sate
Când revenea în Galbeni, consultațiile continuau și acasă. Oamenii veneau din satele din jur cu bicicletele, căruțele sau mașinile. Martin Benedict nu cerea nimic pentru ajutorul oferit, iar uneori le dădea pacienților chiar și medicamente.
La Onești și-a construit reputația unui internist atent și foarte bine pregătit. Fotografiile îl arată în halat alb, între colegi sau lângă bolnavi. O plăcuță păstrată în casa memorială îi poartă numele: „Benedict Martin, medic primar de specialitate, interne”.
Unul dintre colegii săi îl descria drept un medic cu o cultură profesională temeinică și cu o intuiție rară.
„Avea acel dar pe care noi, medicii, îl numim «fler medical»”, se arată în mărturia expusă în casa memorială.
Trei operații rămase sub semnul întrebării
În august 1972, medicul a ajuns el însuși pacient. O ocluzie intestinală a impus trei intervenții chirurgicale în numai câteva zile, însă împrejurările acestora au rămas însoțite de întrebări.
Părintele Eusebio Bejan relatează că durerile au continuat după prima operație. Martin Benedict ar fi cerut să fie operat din nou, dar intervenția a fost amânată. Când medicii au intervenit a doua oară, o mare parte a intestinului subțire era deja necrozată și a trebuit îndepărtată.
După cea de-a doua operație, în abdomenul său ar fi fost „uitat” un bisturiu, mai spune vicepostulatorul. A urmat o a treia intervenție, pentru scoaterea instrumentului.
Martin Benedict a rămas cu aproximativ 30 de centimetri de intestin subțire. Trebuia să mănânce des, numai hrană proaspătă, și să meargă frecvent la toaletă. Sora sa Varvara, călugăriță în clandestinitate, s-a mutat la Onești și i-a rămas alături până la sfârșit.
A mai trăit 14 ani și a lucrat până aproape de ultimele sale zile, deși ajungea tot mai greu la cabinet.
Hirotonirea cu ușile închise, despre care Securitatea nu a aflat nimic
În paralel cu activitatea din spital, Martin Benedict a urmat în secret formarea franciscană. A făcut profesiunea simplă în 1976 și profesiunea solemnă în 1979. La 14 septembrie 1980, în biserica din Slănic Moldova, episcopul greco-catolic Alexandru Todea l-a hirotonit preot.
Ceremonia s-a desfășurat cu ușile încuiate. Nu au fost făcute fotografii și nu a rămas nicio înregistrare. Nici întreaga familie nu știa ce se întâmplase.
„Nu există nicio fotografie, nicio casetă, nicio înregistrare, pentru că era prea periculos”, explică părintele Eusebio Bejan.
După hirotonire, Martin Benedict și-a continuat viața publică de medic. Nu putea sluji în fața comunității. În apartament amenajase un mic spațiu de rugăciune. Celebra Liturghia la ora 5.00, împreună cu sora sa, apoi mergea la biserică la slujba de la ora 6.00, pentru a nu trezi suspiciuni.
Când era de gardă, cele necesare celebrării erau aduse la spital. Uneori punea muzică pentru ca vocile să nu fie auzite. În fața pacienților nu își putea declara preoția, dar vorbea despre credință, îi încuraja și, potrivit mărturiilor, îi boteza pe copiii aflați în pericol de moarte.
Pelerinajul în Italia și întâlnirea cu Papa Ioan Paul al II-lea
În octombrie 1983, Martin Benedict a primit permisiunea de a pleca în Italia, într-un pelerinaj organizat cu prilejul beatificării lui Ieremia Valahul. Nu se știe cu exactitate de ce autoritățile comuniste i-au permis să iasă din țară, în condițiile în care legăturile sale cu preoții erau urmărite de mai mulți ani.
Părintele Eusebio Bejan spune că una dintre ipotezele apărute în documentarea vieții sale este că autoritățile s-ar fi așteptat ca medicul să rămână în străinătate și să nu se mai întoarcă.
Martin Benedict a ajuns la Roma îmbrăcat în costum popular moldovenesc. Sub haină purta însă stola preoțească, semnul slujirii pe care în România trebuia să o ascundă. Fotografiile păstrate îl arată în apropierea Papei Ioan Paul al II-lea, alături de ceilalți pelerini români.
În timpul celebrării dedicate beatificării lui Ieremia Valahul, Martin Benedict a citit în limba română o intenție din rugăciunea credincioșilor. A fost apoi prezentat Papei Ioan Paul al II-lea. Potrivit relatării părintelui Eusebio Bejan, Suveranul Pontif știa că bărbatul din fața sa era preot și i-ar fi vorbit despre suferințele prin care trecuse.
Pentru Martin Benedict, momentul avea o însemnătate aparte. În țară nu putea purta în public veșminte sacerdotale și nu putea celebra deschis. La Roma se afla lângă Papă nu numai ca medic sau pelerin, ci și ca preot al unei Biserici obligate să trăiască în clandestinitate.
Călătoria nu s-a oprit la Roma. Martin Benedict a trecut prin mai multe orașe italiene, între care Florența, Bologna și Assisi. În unele locuri a participat la Liturghie alături de alți preoți și a fost fotografiat. Era, pentru prima dată, vizibil în ipostaza pe care regimul comunist îl obligase să o ascundă.
Tocmai această vizibilitate avea să aibă urmări grave după întoarcerea sa. Potrivit documentării prezentate de părintele Eusebio Bejan, în timpul sau în urma pelerinajului, Securitatea a aflat că doctorul Martin Benedict era preot franciscan. Fotografiile, aparițiile sale alături de clerici și informațiile adunate în jurul călătoriei au contribuit la descoperirea secretului. În România a circulat chiar versiunea că ar fi fost hirotonit de Papă, deși hirotonirea avusese loc cu trei ani înainte, la Slănic Moldova.
Întoarcerea sa în țară arată, totodată, că Martin Benedict nu intenționa să-și abandoneze pacienții și comunitatea.
Anchetele Securității și ultimele semne de întrebare
După pelerinajul din Italia, persecuția s-a intensificat. Au urmat percheziții, rețineri și interogatorii. Potrivit relatării părintelui Eusebio Bejan, Martin Benedict era legat la ochi și condus într-o încăpere întunecată, unde era înconjurat de obiecte ascuțite. Dacă încerca să se miște, se înțepa. Era astfel obligat să rămână în picioare și nemișcat ore întregi.
Pentru un om cu grave problemele medicale, un asemenea tratament era cu atât mai greu de suportat. Modul în care a fost anchetat și efectele presiunilor asupra organismului său ridică, în relatarea părintelui Eusebio Bejan, semne de întrebare inclusiv asupra împrejurărilor morții sale. Nu există o concluzie medicală directă care să lege decesul de anchetele Securității, însă persecuțiile sunt considerate un factor care i-a agravat starea de sănătate deja fragilă.
Martin Benedict a murit la Onești, la 12 iulie 1986, la vârsta de 54 de ani. În testament ceruse să fie înmormântat în satul natal, iar patru zile mai târziu a fost așezat în cimitirul din Galbeni.
Casa în jurul căreia s-a născut un pelerinaj
După moartea sa, casa și mormântul au început să atragă oameni care îl cunoscuseră ca medic sau care aflaseră povestea preotului din clandestinitate. Părintele Eusebio Bejan relatează că, în vara anului 1987, localnicii au început să vorbească despre un gust și un miros de trandafiri al apei din fântâna de lângă casă. Au apărut apoi relatări despre vindecări și despre oameni care ar fi renunțat la vicii.
Aceste mărturii au alimentat pelerinajul, dar și reacția autorităților comuniste. În fântână ar fi fost turnate substanțe pentru a schimba apa, însă oamenii au continuat însă să vină la Galbeni.
În aprilie 2007 a fost deschisă cauza de beatificare. După analizarea documentelor la Roma, Papa Francisc a autorizat, la 17 decembrie 2022, decretul privind virtuțile eroice ale lui Martin Benedict. Din acel moment, medicul-preot din Galbeni poartă titlul de Venerabil, potrivit decretului publicat de Vatican.
Cauza a ajuns la etapa în care este necesară recunoașterea unei minuni atribuite mijlocirii sale. Deoarece nu este o cauză de martiriu, pentru beatificare este necesară o minune produsă după moartea lui Martin Benedict și documentată riguros potrivit procedurilor Bisericii Catolice. Dacă o asemenea minune va fi recunoscută, el va putea fi declarat Fericit.
Casa memorială din Galbeni îi recompune viața prin imagini și mărturii despre familie, anii de studenție, activitatea medicală, formarea religioasă, pelerinajul în Italia, întâlnirea cu Papa Ioan Paul al II-lea și urmărirea de către Securitate. Este istoria unui medic care a rămas medic atunci când a devenit preot și a unui preot care, obligat să tacă, a continuat să slujească prin profesia sa.
Casa se află într-o stare foarte bună și este îngrijită cu devotament de preoții Eusebio Bejan și Silvestru Bejan. În cele două încăperi sunt păstrate obiecte din timpul vieții lui Martin Benedict. Una dintre camere fusese transformată în cabinet medical. În spatele casei se află un beci și o bucătărie de vară. În apropiere a fost amenajată o altă clădire, unde sunt expuse fotografii, documente și mărturii despre viața medicului-preot.
