vineri, octombrie 23, 2026

Autoritățile continuă repatrierea românilor din Orientul Mijlociu; peste 460 de persoane au ajuns în țară prin zboruri organizate

Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni că autoritățile continuă operațiunea de repatriere a cetățenilor români surprinși de izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu, sute de persoane fiind deja aduse în România prin zboruri organizate în cadrul mecanismelor europene și prin curse comerciale.

Potrivit premierului, 273 de cetățeni români au ajuns luni dimineață la București cu două zboruri operate de la Muscat, Oman, în cadrul mecanismului RescEU, parte a Mecanismul de Protecție Civilă al Uniunii Europene. Transportul românilor din Dubai către Muscat a fost organizat cu nouă autocare de consulatul României din Emiratele Arabe Unite.

În paralel, un alt zbor a adus în România 191 de cetățeni români evacuați din Doha, după ce aceștia au fost transportați anterior în Arabia Saudită.

Șeful Executivului a anunțat că autoritățile pregătesc noi operațiuni de repatriere în zilele următoare. Cel puțin un zbor suplimentar urmează să fie organizat în a doua parte a săptămânii din Muscat, în cadrul mecanismului european, pentru cetățenii români aflați în categorii vulnerabile.

Premierul a precizat că mai multe zboruri comerciale contribuie, de asemenea, la repatrierea românilor. Două curse operate de compania Fly Dubai au adus luni la București 164 de cetățeni români, alături de cetățeni din alte state ale Uniunii Europene, iar bilete pentru zboruri similare sunt disponibile și în perioada următoare.

Potrivit lui Ilie Bolojan, românii aflați în Emiratele Arabe Unite prin intermediul agențiilor de turism sunt repatriați și prin curse operate de mai multe companii aeriene de pe aeroportul din Dubai. În același timp, autoritățile poartă discuții cu operatorii care nu și-au îndeplinit încă obligațiile față de turiști.

Premierul a declarat că prioritatea autorităților este aducerea în siguranță în țară a tuturor cetățenilor români care doresc să revină. După finalizarea operațiunilor, Guvernul va analiza modul în care a fost organizată și desfășurată repatrierea, pentru a utiliza experiența acumulată în eventuale situații similare.

Latest news
Related news