Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, a declarat că ambasadorul Federației Ruse la București, Vladimir Lipaev (foto), nu a putut nega în totalitate faptul că drona care a pătruns în spațiul aerian al României aparține Rusiei.
Declarația a fost făcută după convocarea diplomatului rus la Ministerul Afacerilor Externe, în contextul incidentului recent. Potrivit șefei diplomației române, autoritățile nu au dubii privind originea aparatului de zbor.
Ministrul a precizat că partea rusă a susținut că nu are ținte pe teritoriul României sau al NATO și că nu poate confirma oficial apartenența dronei, dar nici nu a prezentat elemente care să infirme acest lucru.
Oana Țoiu a subliniat că România condamnă ferm incidentul, considerat o încălcare a dreptului internațional, indiferent dacă a fost sau nu intenționat. Ea a arătat că pătrunderea dronei în spațiul aerian național a generat riscuri pentru populație și infrastructura civilă.
Ministrul a reiterat că drona era destinată unui atac asupra infrastructurii din Ucraina și a ajuns pe teritoriul României în acest context. Totodată, a subliniat că poziția oficială a României, precum și a Uniunii Europene și NATO, este că războiul declanșat de Rusia în Ucraina reprezintă o agresiune ilegală.
