luni, februarie 16, 2026

O judecătoare de la Curtea de Apel București susține dezvăluirile Recorder într-o declarație publică

O judecătoare de la Secția penală a Curții de Apel București a declarat, în cadrul unei conferințe de presă, că afirmațiile din investigația Recorder privind nereguli în sistemul judiciar sunt reale. Magistrata Raluca Moroșanu a afirmat că îl susține pe colegul Laurențiu Beșu, unul dintre judecătorii intervievați în material, și a descris atmosfera de lucru din instanță drept „toxicã și încordată”. Judecătoarea a  făcut afirmațiile chiar în conferința de presă în care CAB se apăra împotriva acuzațiilor Recorder.

Potrivit declarației sale, Moroșanu a spus că judecătorii sunt „terorizați cu acțiuni disciplinare” și că volumul mare de muncă nu este gestionat prin sprijinul conducerii instanței. Magistrata a precizat că are 26 de ani de activitate în sistem, dintre care 19 la Curtea de Apel București, și a respins acuzațiile potrivit cărora ar fi avut vreo legătură cu structuri de informații, subliniind că a fost „toată viața magistrat”.  

Declarația a venit în contextul în care Curtea de Apel îl acuzase anterior pe Laurențiu Beșu că ar fi denaturat fapte și că ar fi fost „ofițer la doi și-un sfert”, aspect interzis de statutul magistraților. Instanța susținea, într-un comunicat, că delegarea acestuia nu a fost prelungită din motive exclusiv profesionale și că prezentarea ulterioară a situației ar reprezenta o mistificare.

În investigația Recorder, Beșu afirmase că unele delegări de judecători sunt folosite pentru a influența cursul dosarelor, inclusiv prin întârzierea soluționării până la intervenirea prescripției.

Conferința a fost convocată după intensificarea tensiunilor generate de materialul jurnalistic, care a adus în atenție critici interne la adresa modului de funcționare a unor instanțe și a mecanismelor administrative din justiție.

Latest news
Related news