Un rezervor subteran de gaz, îngropat ilegal pe o plajă din Năvodari, a fost descoperit luni în timpul lucrărilor de pregătire a sectorului de litoral pentru sezonul estival, potrivit informațiilor transmise de Administrația Națională Apele Române.
Incidentul s-a produs în jurul orei 13:00, în zona fostei terase Lujo, unde un utilaj de tip terasier a avariat accidental rezervorul. Reprezentanții Administrația Bazinală de Apă Dobrogea–Litoral au anunțat că, imediat după descoperire, perimetrul a fost securizat și accesul a fost restricționat pe o rază de aproximativ 100 de metri.
La fața locului au intervenit echipaje ale Inspectoratul pentru Situații de Urgență Constanța, inclusiv echipa specializată pentru substanțe periculoase, alături de polițiști și reprezentanți ai administrației bazinale.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a transmis într-un mesaj publicat pe Facebook că situația reprezintă un risc pentru siguranța publică și a anunțat că vor fi verificate toate plajele eliberate de construcții în cursul anului 2025.
Potrivit verificărilor preliminare, rezervorul ar fi fost îngropat ilegal de operatorul economic care administra terasa din zonă. Contractul de închiriere pentru respectiva locație a expirat la 30 octombrie 2025, iar operatorul avea obligația să dezafecteze și să evacueze toate dotările până la 15 decembrie 2025.
Poliția a demarat cercetări la fața locului și a ridicat probe pentru deschiderea unui dosar penal. (Foto cont facebook Diana Buzoianu)
