Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat l că a depus în Parlament patru moțiuni de cenzură împotriva Cabinetului condus de Ilie Bolojan.
Formațiunea acuză Executivul că a adoptat măsuri de austeritate și modificări legislative prin angajarea răspunderii, fără dezbatere parlamentară și fără consultarea partidelor sau a societății civile.
„Guvernul coaliției PSD-PNL-USR-UDMR-minorități și-a epuizat toate resursele politice și și-a demonstrat incapacitatea de a guverna. Programul impus prin angajarea răspunderii nu a fost votat de români la alegeri și nici aprobat de Parlament la momentul învestirii”, a transmis AUR într-un comunicat.
Potrivit opoziției, actuala putere ar fi „sfidat logica democratică și separația puterilor în stat”, preferând să dicteze legi în loc să le supună unei dezbateri transparente.
