Elena Lasconi, președinta USR și candidată la alegerile prezidențiale, a declarat duminică, la Focșani, că Nicușor Dan nu are nicio șansă să ajungă în turul doi al alegerilor. Potrivit acesteia, sondajele care o plasează pe locurile patru sau cinci nu reprezintă un motiv de descurajare, ci dimpotrivă, îi confirmă șansele de a accede în finală.
„Eu mă susțin pe mine și o să mă votez pe mine când ajung în turul doi. Am obținut voturi de la oameni care nu au votat niciodată USR sau dreapta, inclusiv din zona PSD”, a afirmat aceasta.
Elena Lasconi a reiterat că nu există nicio posibilitate de a se retrage înainte de primul tur în favoarea unui alt candidat. Ea a criticat atitudinea celor care cer retragerea altora din cursă, considerându-i „looseri”.
Candidata USR a subliniat că nu este afectată de sondajele nefavorabile, ci, dimpotrivă, acestea îi dau încredere că va repeta scenariul de anul trecut, când a fost subestimată, dar a reușit să obțină un rezultat peste așteptări.
„Nu am de gând să mă retrag și, vorba românească, mor cu ei de gât până voi face dreptate”, a declarat Elena Lasconi.
