vineri, octombrie 23, 2026

Ilie Bolojan, discuții cu investitori internaționali despre economie și stabilitate politică

Prim-ministrul Ilie Bolojan a primit, joi, la Palatul Victoria, o delegație care reprezintă 13 fonduri internaționale de investiții, coordonată de Bank of America. Discuțiile au vizat prioritățile economice ale Guvernului, perspectivele bugetare și stabilitatea politică.

În cadrul întrevederii, premierul le-a transmis investitorilor că, potrivit înțelegerii politice existente, din primăvara anului viitor mandatul de prim-ministru urmează să fie preluat de Partidul Social Democrat. „Ne propunem să respectăm această înțelegere”, a declarat Ilie Bolojan, potrivit comunicatului de presă al Guvernului.

Șeful Executivului a prezentat principalele obiective pentru acest an, printre care reducerea deficitului bugetar la un nivel de 6–6,2% din PIB, optimizarea cheltuielilor de funcționare ale statului, menținerea stabilității guvernamentale și consolidarea bazei economice. Totodată, Bolojan a subliniat necesitatea creșterii numărului de persoane implicate în economia reală și a susținerii companiilor care realizează transfer tehnologic și stimulează exporturile.

Premierul a mai afirmat că, începând cu anul 2027, România ar urma să devină exportator net de gaze naturale, odată cu intrarea în exploatare a zăcămintelor din Marea Neagră. Potrivit acestuia, o parte din aceste resurse ar trebui utilizate pe plan intern, pentru dezvoltarea unor industrii afectate în ultimii ani. De asemenea, el a indicat potențialul de creștere din sectorul procesării produselor agricole.

Reprezentanții fondurilor de investiții au apreciat măsurile de reducere a deficitului și de optimizare a cheltuielilor publice și au solicitat clarificări privind perspectivele economice și politice pentru anul viitor. În acest context, Ilie Bolojan a reiterat importanța respectării înțelegerilor politice și a afirmat că România „a avut lecții de învățat” în urma anilor cu deficite bugetare ridicate.

Premierul s-a declarat totodată optimist în privința capacității României de a continua direcția actuală de dezvoltare, apreciind că statul are „o arhitectură suficient de puternică” pentru a susține stabilitatea economică, indiferent de evoluțiile politice de după 2027.

Întrebat despre prioritățile guvernamentale după adoptarea bugetului, Ilie Bolojan a menționat absorbția fondurilor europene, continuarea optimizării cheltuielilor publice, un pachet de măsuri pentru simplificarea și debirocratizarea activității companiilor, precum și susținerea investițiilor din industria de apărare și a transferului tehnologic.

La rândul său, ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a declarat că pentru consolidarea fiscal-bugetară sunt esențiale digitalizarea ANAF și atragerea fondurilor din PNRR și din alte programe europene.

La întâlnire au mai participat șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, și consilierul onorific Ionuț Dumitru.

Latest news
Related news