vineri, octombrie 23, 2026

Liberalul Adrian Veștea a fost desemnat premier de președintele Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan a anunțat, duminică dimineață, că Eugen Tomac și-a depus mandatul de prim ministru și că, în aceste condiții, l-a desemnat premier pe liberalul Adrian Veștea. Acesta este președintele Consiliului Județean Brașov, a fost ministru al Dezvoltării și face parte din tabăra din PNL dispusă să rămână la guvernare.

”Domnul Adrian Veștea a parcurs toate etapele administrative, a fost un primar de succes, a fost un președinte de consiliu județean de succes, a fost un ministru de succes. E o persoană care a atras fonduri europene, e o persoană preocupată de dezvoltare, de exemplu a dezvoltat aeroportul din Brașov, care este un succes.

Este o persoană categoric pro-occidentală, o persoană cu valori, o persoană de dialog și sunt, și nu în ultimul rând, o persoană care a lucrat mult timp cu bugete și are responsabilitatea bugetelor. Deci sunt convins că domnia sa se va achita cu succes de această sarcină. Vreau să-i mulțumesc lui Eugen Tomac pentru seriozitatea de care a dat dovadă, pentru asumare și pentru responsabilitate.

Și vreau să spun că nici domnul Tomac și nici eu nu ne-am jucat de a guvernarea. Am mers în această direcție în urma consultării cu partidele politice. În acest moment însă este clar că o soluție politică este cea care este potrivită și vreau să le mulțumesc de asemenea tuturor celor care erau pregătiți să facă parte din guvern”, a spus Nicușor Dan.

Eugen Tomac a spus că a vrut să facă un Guvern fiind ”deschis spre orice compromis rezonabil”, însă nu a găsit această atitudine din partea tuturor partidelor.

”Am fost de la simplu consilier local, la 3 mandate ulterior de primar, al 3-lea mandat de președinte de Consiliul Județean și am avut și timp de un an jumătate șansa de a fi membru al Guvernului României și am fost ministru la dezvoltare.

Prin aceste oportunități am avut șansa să merg în fiecare județ al României, am avut șansa să stau de vorbă cu primarii, am avut șansa să stau de vorbă cu oamenii și am toată convingerea că în cel mai scurt timp vom forma o echipă, o susținere solidă în Parlament, îndoresc un guvern politic care să-și asume reforme reale și care să mențină România pe direcția pro-occidentală. Noi suntem a șasea țară din Europa și trebuie să punem un accent major pe dezvoltare. Ceea ce voi face din prima zi.

De asemenea, voi avea o politică axată pe priorități ce țin de urgențele României, precum finalizarea proiectelor din PNRR, accederea în OCDE și operacionalizarea programului SAFE pentru a ne consolida securitatea. Siguranța românilor și bunăstarea lor sunt obiectivele mele. Plec la drum cu gândul la toți primarii din această țară cu care am lucrat, cu gândul la toți românii pe care doresc să-i servesc cu loialitate și responsabilitate.

Sunt deschis să discut cu formațiunile politice, democratice, pro-occidentale, din Parlamentul României”, a spus prim-ministrul desemnat Adrian Veștea.

Nominalizarea unui politician liberal face parte, cel mai probabil, dintr-o strategie a lui Nicușor Dan de a atrage voturi de la PNL pentru un nou Guvern. Este, practic, o încercare de a rupe PNL și de-al înlătura pe Ilie Bolojan, o manevră care nu a reușit până acum.

Latest news
Related news