Nicușor Dan urmărește evoluția tensiunilor din coaliția de guvernare și urmează să se întâlnească miercuri cu liderul Partidul Social Democrat, Sorin Grindeanu, potrivit unor surse citate de Digi24.
Anterior, șeful statului a avut, luni, o discuție telefonică de aproximativ 30 de minute cu premierul Ilie Bolojan.
Discuțiile au loc în contextul accentuării divergențelor dintre partidele aflate la guvernare. În spațiul public, reprezentanți ai PSD au invocat posibilitatea ieșirii de la guvernare, schimbarea premierului sau excluderea USR din coaliție. De asemenea, conducerea PSD urmează să decidă, la finalul lunii aprilie, dacă formațiunea va trece în opoziție sau va retrage sprijinul parlamentar acordat Guvernului.
Demersul președintelui are loc și pe fondul discuțiilor din Executiv privind măsuri pentru gestionarea crizei carburanților.
Referitor la varianta unui guvern minoritar, Nicușor Dan a declarat că nu o consideră „o soluție fericită”. „Faptul că fiecare din partidele care formează azi coaliţia spun că vor să guverneze (…) ne duce către ideea că ele vor ajunge să se înţeleagă într-o formă sau alta. Nu cred că e potrivit un guvern minoritar”, a afirmat acesta.
La rândul său, premierul Ilie Bolojan a admis că tensiunile din coaliție s-au amplificat și a avertizat că este posibilă apariția unei crize politice în perioada următoare.
„Orice partid din coaliţie, dacă consideră că nu este mulţumit (…) poate să acţioneze (…) introducând moţiuni de cenzură, retrăgându-şi miniştrii”, a declarat premierul.
