joi, octombrie 22, 2026

PNL anunță că intră în opoziție dacă PSD va face parte din viitorul Guvern

PNL va intra în opoziție dacă PSD va face parte din viitoarea formulă de guvernare, a anunțat luni președintele liberalilor, Ilie Bolojan, după consultările cu președintele Nicușor Dan pentru desemnarea unui nou prim-ministru.

Declarația reprezintă o nouă poziționare oficială în negocierile pentru formarea Guvernului, după ce PSD a mers la Palatul Cotroceni cu propunerea ca Sorin Grindeanu să fie desemnat premier.

„Dacă PSD va fi în guvernare, PNL va intra în opoziție”, a declarat Ilie Bolojan la finalul discuțiilor cu șeful statului.

Liderul PNL a precizat că liberalii își doresc instalarea cât mai rapidă a unui guvern cu puteri depline, dar decizia partidului privind susținerea viitorului premier va fi luată după ce președintele va face desemnarea.

Poziția anunțată de PNL complică negocierile pentru constituirea unei majorități parlamentare. PSD condiționează susținerea unui nou executiv de participarea la guvernare, în timp ce liberalii anunță acum că nu vor face parte dintr-un cabinet alături de social-democrați.

Președintele Nicușor Dan continuă luni consultările cu partidele și formațiunile parlamentare și a anunțat că, după încheierea acestora, va desemna un nou candidat pentru funcția de prim-ministru.

Viitorul premier desemnat va trebui să alcătuiască programul și lista Guvernului și să solicite votul de încredere al Parlamentului.

Latest news
Related news