Premierul Ilie Bolojan a transmis un mesaj de mulțumire persoanelor care au participat la acțiuni de susținere organizate duminică seară în mai multe orașe din țară, inclusiv în București și Oradea.
„Vă mulțumesc celor care și azi, în piețe și în online, m-ați sprijinit. Înțeleg acest sprijin ca unul pentru modernizarea României, o țară fără privilegii, cu un stat eficient”, a transmis premierul pe o rețea de socializare.
În Capitală, aproximativ 600 de persoane s-au adunat în Piața Victoriei pentru a-și exprima susținerea față de șeful Executivului, în contextul moțiunii de cenzură inițiate de Partidul Social Democrat și Alianța pentru Unirea Românilor. La manifestația din București a fost prezent și primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu.
În Oradea, potrivit primarului Florin Birta, la acțiunea de susținere au participat peste 4.000 de persoane.
Participanții la protest au transmis mesaje de susținere pentru actualul Executiv și pentru măsurile promovate de premier. Unii dintre aceștia au afirmat că, deși reformele sunt dificile, le consideră necesare.
