vineri, octombrie 23, 2026

Titus Corlățean nu mai candidează la președinția PSD/”În condițiile actuale, proiectul meu nu este posibil”

Sorin Grindeanu rămâne fără competiție în cursa pentru președinția PSD, după ce Titus Corlățean a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că renunță la candidatură. Acesta a criticat ce se întâmplă în partid și a afirmat că au fost prea puțini colegi care au vrut să se implice deschis, alături de el.

”Am intrat în această competiție cu convingerea că putem schimba lucrurile, că putem construi o echipă serioasă, profesionistă, capabilă să redea speranța acestui partid.

Dar realitatea e alta. PSD a devenit un spațiu dominat de tranzacții, frici și calcule personale. Nu mai există curaj, dezbatere reală sau dorință de reformă. Am întâlnit mulți colegi care mi-au dat dreptate, dar prea puțini au fost dispuși să se implice deschis. Mulțumesc în mod special, în acest context, mai ales colegilor mei Robert Cazanciuc și Constantin Toma, deși au mai fost și alții, pe care am evitat însă să îi expun, pentru a evita anumite repercusiuni.

Am tras o concluzie dureroasă, dar necesară: în condițiile actuale, proiectul meu nu este posibil.

Închei acest drum după 24 de ani de loialitate față de partid, cu fruntea sus.

Nu regret nimic.

România are nevoie de o altă direcție.

Și merităm mai mult”, a spus Titus Corlățean.

Latest news
Related news