joi, octombrie 22, 2026

Proiect USR: interzicerea țigărilor electronice și a vape-urilor în toate spațiile publice închise

Deputata Diana Stoica și senatoarea Ruxandra Cibu Deaconu au depus în Parlament un proiect de lege care prevede interzicerea utilizării țigărilor electronice, a dispozitivelor de tip vape și a celor de încălzire a tutunului în toate spațiile publice închise.

Inițiativa legislativă vizează modificarea cadrului actual, care interzice fumatul doar în cazul produselor ce implică arderea tutunului, în timp ce pentru dispozitivele electronice există restricții limitate, aplicabile în principal în mijloacele de transport în comun.

Proiectul propune redefinirea noțiunii de „fumat”, astfel încât aceasta să includă și inhalarea aerosolilor rezultați din vaporizarea sau încălzirea produselor ce conțin nicotină sau alte substanțe destinate inhalării, cu excepția celor de uz medical.

Potrivit inițiatorilor, măsura este justificată de impactul asupra sănătății publice și de necesitatea protejării persoanelor expuse pasiv. Propunerea este susținută și de alți parlamentari, printre care Adrian Streinu-Cercel și Maria Gabriela Horga.

Documentul legislativ modifică Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, iar, în cazul adoptării, interdicția ar urma să se aplice în toate spațiile publice închise, inclusiv la locul de muncă.

Inițiatorii invocă date ale Organizația Mondială a Sănătății, potrivit cărora aerosolii proveniți din țigările electronice pot afecta calitatea aerului în spațiile închise, precum și pozițiile exprimate de Societatea Română de Pneumologie și Societatea Română de Cardiologie, care semnalează efecte nocive asociate acestor produse, inclusiv în rândul adolescenților.

Proiectul vine în contextul unei petiții publice semnate de peste 64.000 de persoane, care solicită extinderea restricțiilor privind fumatul în spațiile publice închise.

Latest news
Related news