vineri, octombrie 23, 2026

Mircea Lucescu s-a externat și va face controale medicale în Belgia înaintea barajului cu Turcia

Selecționerul naționalei de fotbal a României, Mircea Lucescu, s-a externat în cursul dimineții de 9 februarie și urmează să plece în Belgia pentru investigații medicale suplimentare. „Mă externez astăzi. Urmează să mai fac un control zilele următoare în Belgia”, a declarat antrenorul pentru Antena 3.

Situația medicală a selecționerului a generat, în ultimele zile, speculații privind posibilitatea ca acesta să nu poată sta pe banca tehnică la meciul de baraj cu Turcia, programat la finalul lunii martie. Federația Română de Fotbal a transmis că are mai multe variante pentru postul de selecționer, în cazul în care Lucescu nu va putea continua, iar o decizie ar putea fi luată până la 20 februarie.

Partida de baraj dintre Turcia și România este programată pe 26 martie, la Istanbul.

Presa din Turcia a relatat despre situația selecționerului, descriind contextul drept unul de criză pentru echipa României, cu câteva săptămâni înaintea meciului decisiv pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2026.

Latest news
Related news