4.615 candidați au promovat proba de evaluare a competențelor din cadrul concursului național pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct în școlile de stat. Rata de promovare a fost de 69,05%, potrivit rezultatelor oficiale publicate marți, 13 octombrie, de Ministerul Educației și Cercetării.
Din cei 6.684 de candidați prezenți la evaluare, 2.069 nu au obținut nota minimă necesară pentru a continua concursul.
Rezultatele sunt preliminare, deoarece candidații au dreptul să depună contestații.
Aproape 98% dintre candidații validați au participat la evaluare
Proba s-a desfășurat în 42 de centre de concurs, inclusiv două organizate în municipiul București.
Potrivit Ministerului Educației, au fost înregistrați 6.841 de candidați înscriși și validați, dintre care 6.684 s-au prezentat la evaluare. Prezența a fost de 97,7%.
Datele nu includ candidații din județul Buzău.
Testarea s-a desfășurat digitalizat, prin intermediul unei platforme informatice.
Candidații au avut la dispoziție maximum 60 de minute pentru rezolvarea unui test standardizat cu 20 de întrebări, fiecare având patru variante de răspuns și o singură variantă corectă.
Testul a cuprins șapte întrebări de raționament verbal, șapte de raționament numeric și șase de raționament logic.
Media notelor a fost 6,45
Pentru promovarea probei, candidații au trebuit să obțină minimum nota 6.
Conform datelor centralizate de Ministerul Educației, media notelor obținute a fost 6,45, iar mediana a fost 6,5.
Rezultatele arată și diferențe între candidații proveniți din școli urbane și cei din mediul rural.
În mediul urban, rata de promovare a fost de 70,9%, în timp ce în mediul rural aceasta a fost de 65,7%.
Cea mai mare rată de promovare s-a înregistrat în rândul candidaților cu vârste între 40 și 44 de ani.
Nota obținută la această probă nu intră în calculul mediei finale a concursului. Evaluarea are caracter eliminatoriu.
Proba scrisă este programată pe 20 octombrie
Candidații pot contesta nota în termen de 24 de ore de la comunicarea rezultatelor.
Următoarea etapă este proba scrisă, programată pentru 20 octombrie 2026.
Între 21 octombrie și 4 noiembrie vor fi evaluate administrativ proiectele planurilor manageriale și proiectele planurilor de acțiune.
Interviurile sunt programate în perioada 12–27 noiembrie.
Rezultatele finale ale concursului pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct urmează să fie afișate pe 9 decembrie 2026.
Numărul candidaților care vor continua concursul poate suferi modificări în urma soluționării contestațiilor.
