joi, octombrie 22, 2026

Trei drone detectate lângă România. Avioane F-16 ridicate de la sol și RO-ALERT în Tulcea

Trei drone au fost detectate miercuri dimineață în apropierea graniței României cu Ucraina. Armata română a ridicat de la sol două avioane F-16 și un elicopter militar, iar populația din nordul județului Tulcea a primit un mesaj RO-ALERT.

Potrivit Ministerului Apărării Naționale (MApN), cele trei ținte aeriene au fost observate de radarele militare în apropierea localității ucrainene Vâlkove, situată în vecinătatea frontierei cu România.

Centrul Național Militar de Comandă a notificat Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, iar la ora 6:39 a fost transmis un mesaj RO-ALERT pentru populația din nordul județului Tulcea.

Pentru monitorizarea situației, Forțele Aeriene Române au ridicat de la sol două aeronave F-16 și un elicopter IAR-330 SOCAT.

Alerta pentru populație a încetat în jurul orei 7:58.

Ministerul Apărării Naționale a precizat că, potrivit datelor radar, niciuna dintre cele trei ținte aeriene nu a pătruns în spațiul aerian al României.

Latest news
Related news